1. Ca naștere la viața divino-umană pe care instinctul de supraviețuire o consideră periculoasă și neplăcută. E o permanentă deschidere la tot ce este și vine ca dar de la Dumnezeu și devenire în El. Durerea devine ușă a bucuriei de a trece, clipă de clipă, prin ea într-un Dincolo care e Acasă.
2. Cu revoltă și acuzare. E o contaminare a minții cu informațiile puterilor căzute care ne vor mereu robi ai viziunii lor despre viață și fericire.
3. Cu eroism. E o suportare a durerii cu mândria că omul e capabil să nu se clatine sub lovituri. Dar în această atitudine omul devine „suport”, adică obiect și nu mai e subiect viu, iubit și iubitor al celor care-i vin în întâmpinare sau a celor către care se îndreaptă. (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu