Simțirea bucuriei în durere e o mare taină și e o lucrare divino-umană, adică a harului împreună cu tine. Tu pui durerea și Domnul pune harul. Durerea e inerentă pentru că situația în care ești, deși face parte din viața ta, nu e chiar viața ta. E așa cum pruncul din pântecele mamei tale erai tu și totuși nu erai încă cel ce ești acum. Cel ce erai atunci a trebuit să treacă prin durerile nașterii și fără acele dureri nu era posibilă viața de acum. La fel și acum, toate durerile vieții tale sunt durerile nașterii tale la viața cea adevărată, dacă le trăiești cu Domnul. Bucuria vine din viitor, dar e trăită și în prezent de cel ce crede și nădăjduiește în făgăduințele Domnului.
Trăim pentru Viața veacului ce va să vină, dar o trăim încă de acum și o trăim cu viața noastră de acum, cu acest trup și acest suflet atât de sensibile la durere. Răbdarea, îndurarea acestor dureri ale nașterii nu sunt scopul vieții, ci un mijloc, singurul mijloc de a ieși vii din moartea păcatului. (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu