158. Când spun "Doamne, luminează-mă!", sa accept si ceea ce se vede

De fiecare dată când ne dăm seama de neputința noastră, ne aflăm în plină lucrare a harului cu noi, care ne luminează nu doar ca să ne smerim de nimicnicia noastră, ci ca să știm ce cerem și să cerem vindecarea de care avem nevoie pentru a ne însuși slava pe care ne-o oferă Dumnezeu. Când spun "Doamne, luminează-mă!", sa accept şi ceea ce se vede.


***
Nu dintr-o dată ajungem la desăvârșire. Mântuirea noastră și îndumnezeirea noastră este un proces care cuprinde atât întreaga mea viață, cât și întreaga istorie a omului. 
Fiecare om este chemat să se pregătească pentru viața și nestricăciunea viitoare, cu sufletul și cu trupul său, printr-un proces în trei etape: nașterea prin Sfântul Botez și pecetluirea cu Duhul Sfânt prin Mirungere, viețuirea evanghelică în care omul lucrează liber cu harul primit în Biserică și, la sfârșitul acestei lumi, învierea și transfigurarea finală. 
În viețuirea evanghelică pe pământ, creștinul e lăsat de Dumnezeu într-un trup muritor și pătimitor, dar eliberat de diavolul care stăpânea în inima lui înainte de Botez. Acum diavolul atacă doar din afară, prin trup, mai ales sub formă de gânduri. 
Lupta creștinului este o lucrare a binelui din iubire pentru Dumnezeu și aproapele, pocăință pentru răul săvârșit din neștiință, uitare sau lene, și prin răbdarea în trup a necazurilor inerente acestei vieți. 
Prezența și lucrarea Domnului în Duhul Sfânt în viața creștinului, fac ca necazurile trăite pe cale să nu mai fie o piedică în calea bucuriei pe care El ne-a adus-o prin crucea Sa. 
Sensul vieții creștinului este bucuria de a fi cu Dumnezeu și dumnezeu după har, oricare ar fi prețul pentru această devenire. (MS)

157. Exercitiu pentru eliberare din frică

Îți propun un exercițiu folositor pentru a te elibera de puterea fricii. Când apare o frică obsesivă, să cauți zece consecințe pozitive care ar fi posibile după ce s-ar întâmpla răul temut și să le notezi observând cum ar fi viața ta după aceea… (MS)

156. Momentul ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul si ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă

Dacă năvălește în trupul tău tulburarea poftei, să o cuprinzi cu atenția și să o oferi Domnului ca pe o jertfă cerându-I să te vindece. Ai să descoperi că una e tulburarea simțurilor și alta e lucrarea gândului și a imaginii și că ai timp și putere să le desparţi. 
Nu te poţi împotrivi simţirii, dar te poți împotrivi imaginii și gândului dacă orientezi acea puterea a minții către Dumnezeu. Compară, te rog, acea tulburare cu o durere, cu un junghi foarte dureros și fă din acea durere „substanța”, „carnea” rugăciunii. Să ceri vindecarea rănii în chiar momentul în care te doare! Nu primi nici un gând, nici de aprobare, nici de judecare, ci oferă ce simți Domnului și cere vindecare.
Vrăjmașul îl robește pe om mai ales făcându-L să creadă că poate să lupte singur cu ispita ca apoi să-l împingă în deznădejde din cauza neputinței pe care o descoperă și pentru care se simte vinovat. Or, adevărul este că omul nu este vinovat că e neputincios în faţa ispitelor, fie ele de la trup, sau de la lume, sau de la diavol, pentru că această neputință e chiar boala firii ca urmare a căderii primilor oameni. Iată ce ne învață sfântul Maxim Mărturisitorul despre asta: „Două păcate s-au săvârșit întru protopărinții noștri prin încălcarea poruncii dumnezeiești: unul vrednic de osândă și unul care nu poate fi osândit având drept cauză pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este rezultatul hotărârii libere care a lepădat binele, iar cel de al doilea este al firii care a lepădat, fără să vrea, din pricina hotărârii libere, nemurirea.”!
Dar noi, suntem responsabili de ce vom face cu neputința firii. O vom accepta ca pe un dat ontologic și ne vom resemna ciugulind plăcerile cel ucigătoare de suflet? Sau o vom oferi Domnului spre vindecare prețuind și cinstind astfel sfânta Lui Jertfă mântuitoare?
Tu alegi!
Rugăciunile ne sunt de folos pentru a ne așeza în legătură vie cu Domnul ca să primim puterea Lui în tot ceasul și în tot locul. Apoi mai avem de învățat că acel moment al ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul și ne scoate din acel iad vindecându-ne puterea sufletului bolnavă.
De asemenea, să cauţi și la părinții, bunicii și rudele plecate de la noi și vezi dacă n-au făcut păcate mari în această direcție și să fi murit fără pocăință. Dacă da, să ai grijă de sufletele lor cerând iertarea lor dar și despărțindu-te de ei în sensul de a nu le fi „fidel” în această direcție, cum se întâmplă cu mulţi urmași neștiutori și lipsiți de ajutorul Bisericii.
De mare ajutor îţi va fi și să faci curățenie în mintea și inima ta prin Spovedanie, Rugăciune, Împărtăşanie, iertarea celor ce ţi-au greșit sau învățat la rele, sau te-au dus în ispită, când erai prea mic pentru a putea alege drept... (MS)

155. A rămâne trist...

A rămâne trist după aflarea, demascarea, mecanismelor minții alimentate de cel rău, e păcat împotriva Duhului Sfânt Care ne învață Bucuria! (MS)