Suferinţa nu ajută creierul, ci inima! Inima, într-o bună zi, oricât de împietrită ar fi, nu mai rezistă, crapă de durere şi, pin acea crăpătură se poate întrezări mila lui Dumnezeu, mereu gata să ne sară în ajutor dacă apelăm la El în adevăratul sens al cuvântului! Adică, dacă apelăm la El să ne dea ceea ce are El de dat: puterea Lui de a fi în bucurie, indiferent ce ni s-ar întâmpla, şi nu doar o împlinire imediată şi aşa cum vrem noi a dorinţelor noastre egoiste.
Sinapsele noi se formează prin acceptarea suferinţei ca loc de întâlnire cu voia lui Dumnezeu, Care vrea să ne scoată din ea într-un fel care să însemne naşterea şi creşterea noastră la şi în Viaţa cea adevărată şi nu o supravieţuire cât mai plăcută în bârlogul biologic al existenţei!
Sinapsele noi se formează prin acceptarea suferinţei ca loc de întâlnire cu voia lui Dumnezeu, Care vrea să ne scoată din ea într-un fel care să însemne naşterea şi creşterea noastră la şi în Viaţa cea adevărată şi nu o supravieţuire cât mai plăcută în bârlogul biologic al existenţei!
Sinapsele noi se formează în momentul în care acceptăm să fim, cum ne-a făcut Dumnezeu: creatori, creativi! Să primim semnalul durerii ca pe un clopot care ne cheamă la liturghia vieţii în Hristos, Mântuitorul lumii şi să vedem că El ne dă Duhul Său Cel Sfânt care le face pe toate noi! Astea nu sunt vorbe, ci cuvinte care ne duc la Viaţă! (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu