125. Simtirea cuprinde efectiv ceea ce simtim în momentul asezării în fata Domnului

Sfinții Părinți ai Rugăciunii ne învață să ne rugăm cu simțire. 
Din păcate, mulți cred că această simțire ar trebui să fie iubire, adică ce înțelegem noi prin iubire: sentimente și gânduri pozitive, înflăcărate... Dar nu acesta este înțelesul, chiar dacă pe o anumită treaptă a rugăciunii iubire devine, cu adevărat, „substanța” ei. 
La început, și începutul poate dura, pentru cei mai mulți dintre noi, până la sfârșitul zilelor noastre, simțirea cuprinde efectiv ceea ce simțim în momentul așezării în fața Domnului: durerea noastră, nădejdea sau deznădejdea noastră, frica, rușinea, furia, ura, nedumerirea sau uimirea, adică tot ce vibrează în viul din noi. 
Apoi, înaintând, harul ne învață să ordonăm, să purificăm aceste conținuturi și să le adunăm în simțirea foamei din post, sau a durerilor trupului din nevoință, ca să ajungem la simțirea durerii de a nu-L iubi cu toată puterea sufletului nostru. (MS)