Ne identificăm cu dorințele noastre bolnave și asta ne face nefericiți indiferent dacă o dorința ni se împlinește sau nu. Când nu ni se împlinește suferim cu gândul la ce am fi câștigat dacă ni se împlinea, iar împlinirea unei dorințe o face să dispară ca energie sufletească și ne trezim goi și flămânzi căutând mereu alte dorințe...
De ce ne sunt bolnave dorințele? Pentru că sunt îndreptate spre obiecte și nici un obiect - fie el lucru, ființă, acțiune, simțire sau chiar și Dumnezeu privit ca „obiect” al gândului nostru - nu poate umple golul apărut în inima omului după ruperea de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dăruit această putere de dorire ca să-L dorim pe El ca Persoană și prezența Sa ca să ne împărtășim de viața Lui. De El ca Viață.
Or noi dorim darurile și fugim de Dăruitor pentru că nu ne este confortabil să trăim în fața unui Subiect, nici măcar în fața noastră ca subiect, în fața propriei conștiințe, nu ne e ușor să trăim, și alegem uitarea, înecarea în senzațiile oferite de prezența obiectelor și identificarea cu aceste senzații.
Luând o dorinţă şi oferind-o Lui, ne oferim chiar viața cuprinsă în ea și aceasta s-a vindecat fiind îndreptată către Dumnezeu și nu către un obiect. Aceasta e împreună trăirea vieții noastre cu Domnul. (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu