A fi persoană înseamnă să fii una cu celelalte persoane ale firii tale cea una, în deplină comuniune cu Dumnezeu. Pentru noi, cei ce cunoaștem din experiență numai existența individuală, firea pare și e simțită ca fiind sfâșiată în porții inegale de care ne „ținem cu dinții” și pentru care ne luptăm fără milă și fără scrupule cu oricine ne amenință „confortul” psihologic din ea, adică rația de plăcere care să ne dea o motivație pentru a fi, în ciuda suferinței care ne strivește. Ca să trecem de la existența individuală, la cea personală, ca să trecem de la a fi persoană în potență, la cea în act, avem nevoie să ne naștem din nou, din Duh și Adevăr, (ceea ce am și făcut în Botez și Mirungere) și să ne hrănim cu Dumnezeu ca să creștem în El până la vârsta omului desăvârșit, a Omului Hristos!
Împlinind poruncile, acum pe cea a iertării și binecuvântării, facem primii pași dincolo de granițele individuale și descoperim cu uimire că relațiile dintre noi suntem chiar noi și că alegând noi să ne schimbăm, să ne vindecăm, ni se vindecă și relațiile. Apoi urmează descoperirea că viața celuilalt este viața mea! Și că a cere binecuvântarea lui înseamnă a cere și a primi binecuvântarea vieții mele! (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu