Simţim linişte şi pace cu şi în duh şi nelinişte cu şi în sufletul pătimitor. Încet, încet, vom învăţa să preţuim pacea şi să îndurăm cu răbdare neliniştea. În acest fel, neliniştea care vine de la ameninţări, reale sau închipuite, de la gândurile rele, ale noastre sau ale celor din jurul nostru, de la răutate, a noastră sau a lumii, de la blesteme sau farmece, ale noastre sau ale celor din jurul nostru, nu va mai fi niciodată singura trăire a sufletului nostru. Nu va mai fi niciodată un nor atât de gros încât să nu mai vedem soarele Păcii din inima noastră! Vom învăţa tot mai mult să fim cu şi în Duhul Sfânt şi să binecuvântăm toate, iar binecuvântarea va fi ca o rachetă, care ne va duce mereu în ascunsul păcii şi al bucuriei, mereu prezente în duhul nostru, dacă vom trăi după sfânta rânduială a Domnului în Biserica Lui!
Acceptând această nelinişte, binecuvântând toate şi rugându-ne, ea nu va mai avea nici o putere asupra noastră, sau puterea ei va fi mică şi chiar de folos, pentru a menţine candela rugăciunii mereu aprinsă! (MS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu